Principe, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării, a fost un pionier în aviație și automobilism.
A fost un copil foarte inteligent, activ, interesat de jocuri, nu-i plăcea lectura, dar era pasionat de geografie și științe, iar automobilele îl atrăgeau foarte mult. La Paris, a asistat la o coborâre cu parașuta, de la o înălțime de aproximativ 500 de metri a francezului Lateman. Din acea secundă, dorința de a zbura i-a încolțit definitiv în minte. Mai târziu a fost educat în Franța și a servit în calitate de ofițer în corpul de armată trimis de împăratul francez Napoleon al III-lea să îl susțină pe împăratul mexican Maximilian de Habsburg.
Prietenia sa cu aeronauți francezi, dar și visul din copilărie legat de zbor, l-au determinat să cumpere de la fabrica Reidigen din Augsburg un balon, pe care l-a denumit „România”, cu care a efectuat primul său zbor. Câțiva ani mai târziu a absolvit Școala de pilotaj Blériot Aéronautique de la Pau (Paris) condusă de Louis Bleriot, unde a primit brevetul internațional de pilot-aviator cu numărul 20, deci a fost cel de-al douăzecelea aviator din lume.
Lasă un răspuns